Club13's Weblog

Blogul cu stiri

Cei de la antena sunt „Anti Base „

Posted by club13 pe Noiembrie 12, 2009

” Antenele  ”  incearca sa spele creierul romanilor .  Antena 3 Comunista  !

CNA a amendat cu 10.000 de lei postul de televiziune Antena 3 pentru că nu a asigurat reprezentarea PDL în cadrul celor opt emisiuni de dezbatere electorală din perioada 5-9 noiembrie, cu circumstanţa agravantă că nici până joi, Antena 3 nu a avut invitaţi democrat liberali.

Potrivit reprezentantului Antena 3, postul a trimis către biroul de presă al PDL lista emisiunilor electorale şi pe cea a invitaţilor, dar partidul nu a dat niciun răspuns. Printre democrat-liberalii invitaţi de Antena 3 la emisiunile de dezbateri s-ar număra, astfel, candidatul la preşedinţie Traian Băsescu, Adriean Videanu, Elena Udrea, Vasile Blaga, Gheorghe Pogea şi Radu Berceanu.

Pe de altă parte, reprezentantul PDL Sulfina Barbu a susţinut că, din 5 noiembrie, postul de televiziune Antena 3 „nu a mai primit niciun reprezentant PDL la dezbaterile electorale”. „În fiecare zi am solicitat planificarea programărilor pentru dezbateri”, a spus aceasta.

În intervalul 5-9 noiembrie, la emisiunile de dezbateri ale Antenei 3, PSD+PC  a avut 22 de participări, PNL 18, în vreme ce PDL şi UDMR nu au avut nicio reprezentare, potrivit raportului CNA.

„Postul de televiziune Antena 3 nu acordă acces reprezentanţilor Partidul Democrat Liberal în dezbaterile electorale şi ne-electorale, dar cu teme şi invitaţi politici . Această atitudine a postului Antena 3 a început cu data de 5 noiembrie a.c., în ciuda faptului că Partidul Democrat Liberal a cerut timpi de antenă la data de 19.09.2009, conform legislaţiei specifice campaniei electorale. (…) PDL a ataşat la sesizarea trimisă CNA şi cererile transmise către Antena 3 cu privire la emisiunile electorale. Vă rugăm să ne transmiteţi planificările emisiunilor de dezbatere politică ale postului Antena 3 pe perioada campaniei electorale. Partidul Democrat Liberal doreşte să întocmească o grilă completă cu cei desemnaţi să participe în emisiunile dumneavoastră – până la închiderea campaniei”, se arată în sesizarea PDL.

Un răspuns to “Cei de la antena sunt „Anti Base „”

  1. Anne Marrie said

    NOI AM LUAT….. M…..U…….I.E…..CATEVA ORE….VOI TONOMATELOR O SA LUATI 5 ANI…..iata ca Basescu le-a dat in nas cioflingarilor: Ciutacu si Badea si intregii echipei de la antena 3…de-acum nainte 5 ani de zile asta o sa luati….javrelor ordinare….v`ati facut televiziunea de rahat….deja incepe sa miroasa a KK …jigodiilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: