Club13's Weblog

Blogul cu stiri

Romanca ce a refuzat in ultimul moment cursa cu Air France de luni

Posted by club13 pe Iunie 2, 2009

artid_1243926595 „Am luat-o pe Anais în braţe şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că n-am fost în acel avion. Sunt încă împietrită. Cineva acolo sus ne iubeşte”

Oana Vădeanu Spudeit, fost reporter la Radio Vest din Timişoara, a scăpat pentru că biletul pentru cursa Air France i s-a părut prea scump

Un Airbus 330 al companiei Air France a dispărut fără urmă, luni dimineaţa, între Brazilia şi Franţa. Avionul cu 228 pasageri la bord a fost cel mai probabil lovit de fulger, nemaiapucând să transmită nici măcar un mesaj de alertă. Aeronava (ce trebuia să ajungă la Paris dinspre Rio de Janeiro) a dispărut cu totul de pe radare după ce a intrat într-o zonă cu turbulenţe puternice deasupra Atlanticului.

O româncă a fost la un pas de a se afla şi ea pe lista victimelor din unul dintre cele mai tragice accidente aviatice. Oana Vădeanu Spudeit şi fiica sa de 10 luni au scăpat cu viaţă, după ce şi-au anulat în ultimul moment plecarea spre Paris din Rio cu cursa Air France. Oana Vădeanu Spudeit a lucrat ca reporter la departamentul de ştiri al postului de radio Vest din Timişoara şi timp de 7 ani a fost prietena lui Dani Oţil, care pe atunci îi era coleg de radio. Acum aproape doi ani, Oana s-a căsătorit în Brazilia, locuind acum în localitatea Florianopolis, la 1000 de kilometri sud de Rio. „Nu am mai fost acasă de un an şi jumătate şi m-am gândit să merg cu fiica mea de 10 luni, Anais, să-şi cunoască bunicii din România. Am fost la o agenţie de turism şi am făcut rezervare pentru cursa din 1 iunie a Air France. Trebuia să mergem din Rio la Paris, şi mai departe la Budapesta pentru ca de Ziua Copilului să ajungem în ţară. Pentru că biletul până la Rio era foarte scump, am decis să mai aşteptăm câteva zile. Când am revenit la agenţie, am găsit o variantă mai ieftină cu Iberia, dar pentru 8 iunie, aşa că am anulat rezervarea pentru Air France”, a povestit, în exclusivitate pentru Gândul, Oana Vădeanu.

De dimineaţă a deschis, ca de obicei, computerul ca să citească ziarele din Brazilia şi România şi a văzut vestea despre dispariţia avionului. „Am îngheţat când am citit ştirea. Am verificat încă o dată dacă era cursa la care aveam rezervare. Era. Am luat-o pe Anais în braţe şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că n-am fost în acel avion. Sunt încă împietrită. Cineva acolo sus ne iubeşte”.

Franţa risipeşte speranţele că vreun pasager ar putea fi găsit în viaţă

În avion se aflau 228 persoane – 216 pasageri, din care şapte copii şi un bebeluş şi 12 membri ai echipajului. Înainte de a dispărea de pe radar, avionul a transmis un mesaj automat care semnala „pană de circuit electric”, potrivit companiei Air France. Oficialii francezi din Ministerul de Interne au precizat că în avion se aflau aproximativ 60 de francezi. La bord, mai existau însă brazilieni, italieni, britanici şi marocani, potrivit primelor informaţii. La orele prânzului, după ce a devenit evident că avionul nu mai avea cum să se afle în aer (i s-ar fi terminat combustibilul), ministrul francez pentru Ecologie şi Energie, Jean Louis Borloo, a dat vestea cea rea celor care aşteptau cu sufletul la gură: „trebuie să luăm în calcul ipoteza cea mai tragică”. De asemenea, surse aeroportuare au explicat pentru Le Figaro că „nu mai există nicio speranţă de a găsi supravieţuitori”. Atât Franţa, cât şi Brazilia au lansat operaţiuni de căutare în largul coastelor braziliene, pentru a repera măcar locul în care s-ar putea găsi avionul, însă autorităţile braziliene estimează că va mai dura foarte mult până să dea de urma aeronavei. (sursa: gandul Dragoş Boţa, E.F.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: